Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se prezintă ca alergători într-o cursă lungă, dar riscul de a fi trași pe dreapta și amendați pentru gestionarea excesivă a puterii și pentru conducerea partidelor către un dezastru electoral devine tot mai real. În cazul în care nu reușesc să obțină victoria în București, este posibil ca unul dintre acești lideri să nu ajungă să își vadă planurile îndeplinite înaintea alegerilor parlamentare. Astfel, Cătălin Cîrstoiu pare a fi soluția de compromis găsită de Ciolacu și Ciucă.
Cătălin Cîrstoiu, soluția de compromis a coaliției?
Abia ce s-a făcut public numele lui Cătălin Cîrstoiu că voci importante din PNL au început deja să critice decizia. Se înțelege din asta că Nicolae Ciucă doar a informat liderii partidului despre alegerea făcută, fără a-i consulta, ceea ce înseamnă că părerea lor nu a mai contat.
Cu toate acestea, continuând să meargă împotriva curentului, este posibil ca și el să primească același tratament. Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL și una dintre figurile de frunte din conducere, nu a așteptat anunțul oficial și a criticat public alegerea lui Cătălin Cîrstoiu.
“Am vrut să-l sun pe maestrul Cristoiu, cu care am făcut vreo trei ani emisiuni, și să-l întreb «Ce faci, maestre, candidezi?». De fapt, e Cîrstoiu, nu Cristoiu. Eu nu îl cunosc pe domnul acesta. Am înțeles că e doctor de dinți… nu de dinți, de genunchi. Eu nu am probleme cu genunchii, din fericire încă mă țin genunchii. Eu nu îl știu, să-i dea Dumnezeu sănătate!
Când eram la Barcelona, am primit numele unui arhitect celebru, am înțeles, domnul Florescu. Vineri (n.r. – 15 martie) îmi spuneau că domnul Florescu este candidat. Am dat repede pe Google, am văzut că e un domn extrem de apreciat. Dacă ne spunea dinainte ce se dorește, am fi vorbit și cu nepotul lui Gaudi. Arhitectul Florescu sau doctorul de genunchi, eu nu îi știu, noi nu i-am testat (…) La Capitală se caută o soluție optimă, dacă soluția optimă este domnul Cîrstoiu, mergem pe Cîrstoiu”, a declarat Rareș Bogdan.
Alți membri ai PNL nu au mai adus în discuție subiectul, însă nu a fost necesar, deoarece poziția exprimată de Rareș Bogdan a transmis destul de clar starea de spirit din interiorul partidului.
Umilință pentru Firea și Burduja
Gabriela Firea și Sebastian Burduja au sperat până în ultimul moment că vor fi nominalizați, mai ales că și-au alcătuit deja echipele de campanie și le-au asigurat pe acestea că “totul va fi bine”. În timp ce la PSD nu s-a pus problema nominalizării lor în niciun moment, la liberali, Burduja a avut ocazia doar să-i vadă spatele lui Nicolae Ciucă! Se spune că președintele PNL ar fi reacționat cu un “poate data viitoare” atunci când a auzit numele ministrului Energiei.
Când a fost chemat la Guvern pentru a fi prezentat organizațiilor din București, Cătălin Cîrstoiu a fost însoțit și de doi șefi de campanie. Nu este clar dacă acest lucru a fost un gest de încurajare sau o umilință, dar Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă i-au informat pe Firea și Burduja că aceste funcții sunt și pentru ei. Înainte de a accepta poziția, Gabriela Firea a început să lanseze zvonuri că ar putea candida ca independent, ba mai mult, că nu este exclusă o posibilă ieșire din PSD.
O ruptură în cadrul Partidului Social Democrat nu ar fi deloc surprinzătoare, mai ales că lupta dintre tabăra “Firea-Pandele” și Ciolacu pare să se prelungească. Fără un candidat propriu și cu șeful filialei retras, ar fi greu de motivat membrii să facă campanie electorală, să distribuie materiale și să plaseze afișe în oraș. Ne putem aștepta la mai multe tensiuni de acum înainte, mai ales când Ciolacu și Ciucă vor observa lipsa de entuziasm pentru susținerea lui Cătălin Cîrstoiu, soluția de compromis.