Astăzi, la ora 12:00, Nicolae Ciucă a convocat parlamentarii într-o sesiune extraordinară. Convocarea are la bază necesitatea inițierii procesului legislativ de ratificare a ordonanțelor de urgență emise de Guvern la data de 17 ianuarie, perioadă în care parlamentul se află în vacanță.
Nicolae Ciucă a convocat parlamentarii într-o sesiune extraordinară
Mesajul manifestanților a fost receptat, iar instituțiile legislative sunt hotărâte să acționeze pentru a facilita implementarea propunerilor Guvernului, a subliniat Nicolae Ciucă, președintele Senatului.
“Am convocat Biroul Permanent al Senatului în această dimineață, pentru deschiderea unei sesiuni parlamentare extraordinare. Forul legislativ se va mobiliza astfel pentru a permite intrarea în vigoare, cât mai repede, a soluțiilor guvernului la problemele semnalate de agricultori și de transportatori. Protestele sunt justificate, iar rezolvarea nemulțumirilor oamenilor poate să vină numai prin dialog. Totodată, la nivelul Parlamentului European, europarlamentarii PNL Dan Motreanu și Daniel Buda au avansat un set de măsuri prin care fermierii români să primească mai multe compensații pentru pierderile cauzate de secetă, inundații sau de implicațiile războiului din Ucraina.
Pe partea executivă, miniștrii liberali sunt implicați întru totul în soluționarea revendicărilor și acordă tot sprijinul în acest sens Ministerului Agriculturii și Ministerului Transporturilor. Ministrul mediului, Mircea Fechet, a anunțat că se va iniția programul «Rabla pentru tractoare și mașini agricole», finanțat prin Administrația Fondului de Mediu. Astfel, fermierii vor putea primi un ajutor de 30.000 euro pentru înnoirea utilajelor. Mesajul protestatarilor a fost auzit și înțeles. Vom lucra împreună cu aceștia și în continuare pentru a găsi cele mai bune metode de sprijin în două domenii cheie pentru economia României”, a transmis Nicolae Ciucă, pe Facebook.
Scopul acestei întruniri este informarea parlamentarilor cu privire la ordonanțele de urgență adoptate de Guvern pe 17 ianuarie, în perioada vacanței parlamentare. Aceste ordonanțe vizează implementarea marcajului fiscal comun pentru motorină și kerosen, precum și echivalarea permiselor pentru circulația pe drumurile publice. Toate aceste măsuri reprezintă puncte cheie din revendicările fermierilor și transportatorilor.
Proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate
În urma ședinței, Biroul Permanent al Senatului a aprobat programul pentru sesiunea extraordinară, unde plenul va fi informat începând cu ora 12:00 cu privire la sesizarea acestui for legislativ cu ordonanţele de urgenţă emise de Guvern pe 17 ianuarie, în perioada vacanţei parlamentare. Aceste ordonanţe privesc instituirea unui marcaj fiscal comun pentru motorină şi kerosen, precum şi echivalarea permiselor pentru circulaţia pe drumurile publice. Decizia de convocare a sesiunii extraordinare a fost semnată pe 19 ianuarie de către preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.
După informarea din plen, Ordonanța de Urgență 2/2024 referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi Ordonanța de Urgență 1/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice vor fi supuse dezbaterilor comisiilor de specialitate ale Senatului, ca prim for sesizat în aceste cazuri. OUG 1/2024 abordează și aspectul echivalării permisului de categorie B cu noul permis Tr1, care permite conducerea tractoarelor agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice.
Conform prevederilor articolului 115 din Constituție, o ordonanță de urgență devine efectivă doar după ce a fost depusă pentru dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă sesizată, în acest caz, Senatul, și după ce a fost publicată în Monitorul Oficial.
În situația în care Camerele Parlamentului nu se află în sesiune, acestea sunt obligate să fie convocate în termen de 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Nicolae Ciucă a convocat parlamentarii, iar după ședința Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor fi supuse dezbaterii comisiilor de specialitate ale Senatului, care este primul for sesizat în aceste cazuri. Cele două ordonanțe reprezintă elemente centrale în revendicările manifestanților.