AcasăActualitateÎn mai multe supermarketuri au fost deja modificate prețurile alimentelor de bază

În mai multe supermarketuri au fost deja modificate prețurile alimentelor de bază

Publicat

Supermarketurile și hypermarketurile din România au început să modificie prețurile alimentelor de bază pentru a pune în practică măsuri pentru implementarea OUG 67/2023, care are scopul de a combate temporar creșterea excesivă a prețurilor la unele produse agricole și alimentare înainte de data prevăzută în document.

Chiar dacă această ordonanță prevedea scăderea prețurilor începând cu 1 august, unele magazine au decis să reducă deja prețurile cu câteva zile înainte de intrarea ei în vigoare, cunoscută ca “ordonanța Barbu”. În mod similar, încă de la aprobarea OUG, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a asigurat că magazinele vor scădea prețurile corespunzător.

Prețurile alimentelor de bază au fost deja modificate în unele supermarketuri

Marile magazine au decis să modifice prețurile alimentelor de bază cu procente semnificative, ajungând în unele cazuri și la peste 50% reducere. De exemplu, un kilogram de cartofi albi a fost redus cu peste 50% de către unul dintre supermarketurile din țară. Este important să menționăm că procentele de reducere pot varia în funcție de fiecare lanț de magazine, însă faptul că acestea au luat decizia de a micșora prețurile înainte de data impusă de guvernul Marcel Ciolacu indică o bună credință, cel puțin momentan, din partea comercianților.

Conform prevederilor OUG 67, pentru o perioadă de 3 luni, au fost stabilite limitele cotelor de adaos comercial pentru unele produse alimentare după cum urmează:

Procesatorii pot aplica un adaos comercial de maximum 20% față de costul de producție al produsului, calculat conform reglementărilor contabile în vigoare, care include atât cheltuielile directe, cât și cele indirecte.

În întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de distribuitori, adaosul comercial cumulat este limitat la maximum 5% față de prețul de achiziție al produsului, la care se adaugă cheltuielile operaționale, conform stiripesurse.ro.

Comercianții, atât cei care vând cu amănuntul, cât și cash&carry, pot aplica un adaos comercial de maximum 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului. În această cotă de adaos comercial de maximum 20% sunt incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Ce alimente de bază se vor ieftini

Aceste prevederi se aplică unui număr de produse alimentare, discutate și convenite cu toate părțile implicate în producția și comerțul cu alimente. Lista cuprinde:

  • Pâine albă simplă de 300 – 500 grame, fără specialități
  • Lapte de vacă proaspăt cu 1.5% grăsime, 1 litru
  • Brânză telemea de vacă vrac
  • Iaurt simplu din lapte de vacă, cu 3.5% grăsime, maxim 200 grame
  • Făină albă de grâu “000” de 1 kg
  • Mălai de 1 kg
  • Ouă de găină calibru M, set de 10 bucăți
  • Ulei de floarea soarelui de 1 litru
  • Carne proaspătă de pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui
  • Carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată de porc
  • Legume proaspete la vrac: roșii (tomate), castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia
  • Fructe proaspete la vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă
  • Cartofi proaspeți albi la vrac
  • Zahăr alb tos de 1 kg

Aceste măsuri au fost luate cu scopul de a combate creșterea excesivă a prețurilor la produsele alimentare și de a asigura un acces mai facil și mai echitabil la alimente esențiale pentru consumatori.

 

 

- Advertisement -

Ultima oră

PSD și PNL vin cu un tandem președinte-premier la alegeri? Ce scenarii pun la cale strategii celor două partide

În urma excluderii variantei de candidat comun la alegerile prezidențiale 2024, liberalii vin cu...

USR a fost abandonat de diaspora! Au promis mult, au făcut puțin!

Sociologul Dumitru Sandu, expert în studiul migrației, spune că, pe baza alegerilor de pe...

PNL și PSD joacă la intimidare! Mărul discordiei sunt prezidențialele

Calendarul prezidențialelor iscă tensiuni între PNL și PSD. Liberalii continuă să refuze scenariul în...

Data alegerilor prezidențiale 2024. Premierul a făcut marele anunț

Ședința de coaliție de miercuri seară, 19 iunie 2024, convocată pentru stabilirea datei în...

Știri noi

PSD și PNL vin cu un tandem președinte-premier la alegeri? Ce scenarii pun la cale strategii celor două partide

În urma excluderii variantei de candidat comun la alegerile prezidențiale 2024, liberalii vin cu...

USR a fost abandonat de diaspora! Au promis mult, au făcut puțin!

Sociologul Dumitru Sandu, expert în studiul migrației, spune că, pe baza alegerilor de pe...

PNL și PSD joacă la intimidare! Mărul discordiei sunt prezidențialele

Calendarul prezidențialelor iscă tensiuni între PNL și PSD. Liberalii continuă să refuze scenariul în...