Acuzații dure lansate de Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR! Acesta critică guvernul PSD-PNL pentru planul acestuia de a continua vânzarea a ceea ce a mai rămas din economia națională.
Acuzații dure lansate de Marius Lulea
Potrivit lui Marius Lulean, Guvernul României, sub conducerea premierului Marcel Ciolacu, trebuie să asigure o transparență totală în ceea ce privește orice acorduri comerciale încheiate cu reprezentanții Emiratelor Arabe Unite (EAU).
“Pe această cale, îi solicităm premierului Ciolacu să informeze opinia dacă are intenția să concesioneze afaceriștilor din Emirate Aeroportul Internațional «Henri Coandă» și în ce condiții. Aeroportul «Henri Coandă» este principala poartă aeriană de acces a țării și aparține Companiei Naționale Aeroporturi București, o companie de interes național strategic, care înregistrează profit. În cursul recentei vizite în Emirate, Marcel Ciolacu a indicat Aeroportul Otopeni printre obiectivele de interes pentru șeici.
De asemenea, îi cerem premierului Ciolacu să numească proiectele din domeniile digitalizării, energiei și agriculturii în care va implica investitori din Emirate. Ne manifestăm îngrijorarea față de lipsa de transparență a afacerilor încheiate de Guvernul PSD-PNL cu șeicii din Emirate pe seama bogățiilor statului român”, a transmis Marius Lulea.
Prim-vicepreședintele AUR a amintit că în timpul guvernării PSD au fost încheiate afaceri controversate cu șeicii din Emirate. În 2018, guvernarea PSD a cedat Insula Mare a Brăilei, cea mai mare și mai fertilă exploatație agricolă din Europa, cu o suprafață de 56.000 de hectare, unui șeic din Emirate.
Totodată, în 2019, aceeași guvernare PSD a prelungit până în anul 2049 contractul de concesiune al terminalului de containere din Portul Constanța către o firmă din Emirate. Operarea acestui terminal reprezintă activitatea principală a Portului Constanța și a fost obținută de șeici încă din timpul guvernării PSD condusă de Adrian Năstase, inițial pe o perioadă de 15 ani, care a expirat în 2019, potrivit lui Mariu Lulea.
AUR vrea ca principalele obiective economice și de infrastructură să rămână sub control românesc. Marcel Ciolacu mai întâi ar trebui să prezinte oportunitățile investitorilor români, nu să meargă în afara țării, a mai spus prim-vicepreședintele AUR.
Ciolacu abordează tema majorărilor salariale în funcție de contextul politic
Miercuri, 15 mai, primul ministru Marcel Ciolacu a anunțat că refuză să facă față cererilor de creștere salarială ale angajaților de la muzee, denumindu-le “șantaj”. Ciolacu i-a acuzat, de asemenea, pe sindicaliști că “boicotează copiii”, ca urmare a anunțului lor că în data de 18 mai, de “Noaptea muzeelor”, instituțiile muzeale vor fi închise.
În ciuda declarațiilor anterioare, joi, în mod surprinzător, același Ciolacu a anunțat că săptămâna viitoare ar putea fi aprobate majorările salariale solicitate, deoarece a primit propunerile Ministerului Culturii în acest sens. Astfel de acțiuni ale unui lider lipsit de responsabilitate, care manipulează revendicările salariale în funcție de propriile interese politice și minte populația, nu sunt acceptabile pentru poziția de conducere în Guvernul României.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține cu fermitate revendicările legitime ale salariaților de la muzee pentru majorarea salariilor, precum și solicitările Blocului Național Sindical privind reducerea impozitului pe salarii. AUR consideră că soluția constă în îmbunătățirea colectării veniturilor la bugetul statului, în special prin impozitarea corectă a corporațiilor multinaționale care adesea evită plata taxelor datorită protecției oferite de guvern. Marius Lulea a lansat acuzații dure la adresa guvernului PSD-PNL, acuzandu-i că vor să vânda și ce a mai rămas din economia națională.