Situația din jurul navigației în Marea Neagră necesită o analiză aprofundată înainte de a putea fi făcute concluzii și recomandări, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor.
“Situația necesită o analiză aprofundată, analiză de către agențiile noastre speciale care se ocupă de această problemă. După aceea, va fi posibil să tragem concluzii și să formulem recomandări”, a spus el, întrebat dacă Rusia vede riscuri pentru exportul petrolului său și a altor mărfuri peste Marea Neagră în urma declarațiilor recente ale Ucrainei.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitri Kuleba, a declarat anterior într-un interviu acordat revistei americane Time că Kievul este gata să-și asume orice risc pentru a continua să-și exporte cereale peste Marea Neagră, chiar și după ce Rusia s-a retras din acordul cu cereale și a avertizat că va considera toate navele care traversează marea spre porturile ucrainene drept transportatori de mărfuri militare .
Analiștii occidentali văd în oprirea acordului de tranzit a cerealelor un nou pas către o criză alimentară mondială. De altfel, Rusia a avut parte de reacții acide din partea unor țări din Africa, țări care în mod tradițional sunt aliate ale lui Vladimir Putin. De la începutul războiului, Rusia a intrat sub mai multe sancțiuni occidentale. De altfel, președintele Vladimir Putin are un mandat internațional de arestare pentru crime de război.